Invitaţie la două spectacole de excepţie

Divertisment

Vă invităm să luați parte la două spectacole sincretice de excepție ce vor avea loc la Timișoara, pe data de 5 și 7 noiembrie, evenimente ce fac parte din Festivalul Internațional Meridian derulat sub tutela Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, de Secțiunea Națională Română a Societății Internaționale de Muzică Contemporană. Alături de Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, acest festival este unul dintre cele mai importante și vizibile evenimente de muzică contemporană din România, a cărui misiune particulară este aceea de a reuni artiști excepționali din țările membre ale ISCM (International Society for Contemporary Music) și de a favoriza schimburi culturale semnificative între viața muzicală românească actuală și cea internațională.

Până în acest an festivalul era organizat doar la București, dar acum avem șansa unică de a avea evenimente și la Timișoara – un pas important în contextul pregătirilor pentru anul 2021, când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii. Tematica întregului festival este centrată în jurul <Grădinilor sonore>. Primul concert, susținut de studenți ai Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, va avea loc pe 5 noiembrie în Sala Orpheum  – Piața Libertății nr. 1, de la ora 19. Domeniul artelor teatrale se va întâlni cu cel muzical, improvizația studenților de la Teatru încercând să îmbogățească dramaturgia sonoră pusă în scenă de tinerii muzicieni.   <Grădina culorilor> va fi tematica acestui spectacol în care subtilitatea timbrală a pieselor cântate se va împleti cu ritmul mișcării scenice într-un produs artistic de înaltă ținută. Cel de-al doilea concert se va încadra în direcția <Grădinii de tip francez>, cuprinzând lucrări datorate unor importanți compozitori români și francezi contemporani.

Concertul va avea loc în 7 noiembrie de la ora 19, gazdă fiind frumoasa Aulă a Bibliotecii Centrale “Eugen Todoran” – Bulevardul Vasile Pârvan 4A. Titlul concertului – <C’est un jardin secret…> –  este dat de lucrarea lui Tristan Murail, unul dintre compozitorii a cărui muzică va fi prezentată în programul concertului. Proiecţia video realizată de Petru Jumanca va cuprinde o serie de imagini (video, foto, grafică 3D) urmând tematica grădinilor în plan vizual, iar actrița Mălina Manovici va recita poeme aparținând unor poeți consacrați, texte care să aibă legătură cu tematica grădinilor. Interpreți vor fi membri ai Ansamblului ATEM, alcătuit din cadre didactice ale Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara. Într-un an în care am sărbătorit întărirea relațiilor culturale în cadrul Sezonului România-Franța, acest proiect interdisciplinar va consolida legăturile dintre cele două țări, făcând cunoscute importante lucrări din creația contemporană mediului cultural timișorean.

Intrarea este liberă. Trailer-ul festivalului – https://www.youtube.com/watch?v=6lZM64B9KXk Programul întregului festival – https://snr-simc.org/meridian-festival/

Marți 5.11 -GRĂDINA CULORILOR / COLOR GARDEN, Sala Orpheum, Facultatea de Muzică și Teatru. Spectacol sincretic muzică – teatru, susținut de studenți ai Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Rebeca Mutașcu (clasa conf. univ. dr. Sorin Dogariu). Makrokosmos I pentru pian de George Crumb: Proteus (Pisces), The Magic Circle of Infinity (Leo), The Abyss of the Time (Virgo) . „Percutissimo” – Amelia Trifu, Patrick Cojerean (clasa cda. drd. Doru Roman), Doru Roman . In memoriam de Laura Manolache . Cvartetul “Rubato” – Simona Mehedinți, Evelina Mehedinți, Theodora Groșanu, Ștefan Daniel Mehedinți (clasa lect. univ. dr. Cristina Mălăncioiu). 4 bagatele pentru cvartet de coarde de Răzvan Metea . „Percutissimo” – Amelia Trifu (clasa cda. drd. Doru Roman), Doru Roman. Il giardino delle strutture de Aurel Stroe, Paul Grosar (conf. univ. dr. Sergiu Cârstea)

4 piese pentru trompetă de Giacinto Scelsi, „Percutissimo” – Amelia Trifu, Patrick Cojerean (clasa cda. drd. Doru Roman), Doru Roman, Shan- Shui de Violeta Dinescu, Regina Czermak (clasa conf. univ. dr. Sorin Dogariu), Makrokosmos II pentru pian de George Crumb: Morning Music (Cancer), Twin Suns (Gemini), Litany of the Galactic Bells (Leo). Participă actorii Oana Elena Antonovici şi Marin Lupanciuc, coordonatori: Gabriel Almași, Cristina Mălăncioiu, Gabriel Mălăncioiu, Silviu-Petru Văcărescu

Joi 7.11 GRĂDINA DE TIP FRANCEZ / FRENCH GARDEN – Aula Bibliotecii Centrale “Eugen Todoran”- “C’est un jardin secret…”, Ansamblul ATEM, [ISCM Collaborative Series]. Interpretează: Cristian Miclea (clarinet), Cristina Mălăncioiu (vioară, violă), Darius Tereu (violoncel), Victor Andrei Părău (pian). Poeme de Charles d’Orléans, Gérard de Nerval, Georg Trakl, Rainer Maria Rilke, Jorge Luis Borges, Mihai Eminescu. Invitați: Petru Jumanca (artist vizual), Mălina Manovici (recitator). Alexandru Sima- of worms and joys pentru clarinet, vioară, violoncel și pian -primă audiție absolută, Charles d’Orléans- Rondel, Tristan Murail -C’est un jardin secret… pentru violă, Rainer Maria Rilke -Cântec de adormit, Isabel Urrutia – Sonos pentru vioară, violoncel și pian, Jorge Luis Borges- Trandafirul, Tiberiu Olah- Sonata pentru clarinet, Alexandru Ștefan Murariu -Le reflet pentru vioară și pian, Mihai Eminescu -Stau în cerdacul tău…, Benjamin Attahir – Après l’ineffable pentru violoncel și pian, Georg Trakl – Reîntoarcere întomnată, Remus Georgescu- Suita a II-a pentru pian, Gérard de Nerval -Avril, Sebastian Rivas – L’ombre D’un Doute pentru clarinet, vioară, violoncel și pian

Echipa de organizare a Festivalului Internațional Meridian

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *