Muzeul de Artă Timișoara

Divertisment

Muzeul de Artă Timișoara, găzduit de Palatul Baroc din Timișoara, a luat ființă la 1 ianuarie 2006 prin desprinderea secțiunii de artă a Muzeului Banatului. Spațiul său expozițional a fost restaurat și extins în cadrul lucrărilor de renovare a palatului și a fost inaugurat în această formă extinsă, la 21 decembrie același an.

În prezentarea actuală, muzeul este rezultatul unui proces care a durat peste 120 de ani, începuturile colecției care a dat naștere Secțiunii de artă a Muzeului Banatului fiind consemnate în anul 1879, când colecționarul și istoricul de artă Ormos Zsigmond și-a donat colecția substanțială de pictură europeană noii instituții. 

În anul 1940, Muzeul Banatului a fost reorganizat de directorul A.Ciupe, care a separat secțiunile pe categorii, luând ființă, astfel, Secțiunea artistică sau Pinacoteca. Această Secție de artă a început să se desprindă de Muzeul Banatului în anul 1969, beneficiind de un spațiu propriu, în clădirea Centrului Cultural Francez.

Ulterior, în anul 1986, aceasta a fost mutată într-o aripă din Palatul Baroc, aflată în restaurare încă de la sfârșitul anilor ’70, iar în ianuarie 2006 s-a desprins definitiv de Muzeul Banatului devenind ”Muzeul de Artă Timișoara”. 

Acesta include o colecție unică de lucrări și obiecte personale ale pictorului Corneliu Baba, cu 90 de piese. La baza colecției stă donația efectuată de soția artistului, o mică parte din tablouri provenind de la Muzeul Național de Artă și Muzeul de Artă al Municipiului București, cu titlu de împrumut.

Printre tablouri se regăsesc cele mai cunoscute lucrări precum ”Odihnă pe câmp” (1954), ”Întoarcerea de la sapă” (1943) autoportrete, o parte din ciclul „Regele nebun” sau seria „Arlechin”, peisaje venețiene și spaniole. De asemenea, ies în evidență portretele unor personalități precum Mihail Sadoveanu, Lucia Sturdza-Bulandra, George Enescu sau Tudor Arghezi.

Alte trei secțiuni ale muzeului includ colecțiile de artă contemporană, decorativă și europeană. Cea de artă contemporană cuprinde 8 săli în care se regăsesc diferite concepte, direcții artistice ale artei din Timișoara.

Prin anul 1960 orașul devenise unul dintre cele mai dinamice centre ale artei contemporane românești, fapt datorat în mare măsură și stabilirii în oraș a unui număr de tineri artiști, veniți de la studii și animați de dorința schimbării vieții artistice — Constantin Flondor Ștefan Bertalan, Roman Cotoșman.

Din această perioadă se păstrează în colecția muzeului o serie de lucrări, în special monotipurile și colajele constructiviste ale lui Cotoșman, lucrările lui Flondor și Bertalan care au fost expuse la Nürnberg în 1969, dar și sculpturile de bronz ale lui Petru Jecza, sau sculpturile din lemn ale lui Victor Gaga (din anii ’70).

În colecția de pictură bănățeană (sec. XIX) sunt reprezentați autori de diferite etnii — germani, români, maghiari, sârbi — formați la renumitele academii de artă ale marilor centre culturale europene: Viena, Budapesta, Düsseldorf sau Paris. Printre aceștia se numără: Johann Wälder, Nicolae Popescu, Anselm Wagner, Adolf Humborg, Karl Brocky, Anton Fialla, Konstantin Daniel.

Colecția de artă decorativă ale cărei baze au fost puse de Ormós Zsigmond, fondatorul muzeului timișorean, în secolul al XIX-lea, cuprinde obiecte de artă aplicată de diferite tipologii, materiale și stiluri. Completată pe tot parcursul secolului XX prin achiziții, donații și transferuri, astăzi numără în jur de 1.500 de piese, repartizate în subcolecțiile de mobilier, ceramică și porțelan, sticlărie, ceasuri, metal și textile.

Colecția de artă europeană este una dintre secțiile principale ale muzeului, în cadrul căreia ponderea este deținută de pictura italiană.

Fondul de pictură italiană ilustrează câteva dintre marile curente din perioada secolelor XV-XVIII. Renașterii, marea cotitură a artelor, care a dus la emanciparea picturii de sub autoritatea bisericească, îi aparțin cele două panouri pictate, probabil fragmente ale unui poliptic, atribuite lui Donato Veneziano, reprezentând pe Sfântul Francisc și pe Sfântul Ieronim.

Pictura germană, austriacă și maghiară, dar și cea franceză își găsesc câțiva reprezentanți în patrimoniul muzeului, fără a constitui colecții independente.

Pentru secolul al XVIII-lea, epocă de înflorire a barocului în țările din Europa Centrală, lucrările pictorilor Asam Kosmas Damian, Christian Seybold, Jan Kupetzky și Anton Ignat Hamilton pot constitui elemente de referință. Numeroase lucrări din galerie ilustrează spiritul academiilor de artă și cuprind majoritatea temelor de predilecție ale acestora, fiind exponente ale ideologiei și gustului oficial al epocii (Aldolf Humborg, Vastag György, Adolf Bock).

Lucrările de pictură franceză ale muzeului aparțin secolelor XIX și XX, când Parisul, devenit centru al vieții cultural-artistice europene, cunoaște cele mai violente confruntări între noile curente și conformismul unei arte tradiționaliste ce slujea oficialităților vremii—”Peisaj la Fontainbleau” a lui Diaz de la Peňa, ”Ieșirea din biserică” semnată de Fernand Gérard le Gout, ”Lucrători la un pod”, semnată Louis Roger.

În patrimoniul muzeului se mai găsesc colecții de artă bănățeană veche și pictură religioasă. Primele icoane au intrat în patrimoniul pinacotecii timișorene, în anii 1909 și 1912.

Din anul 1928 a fost inițiată, de istoricul de artă Ioachim Miloia, o campanie de achiziții-donații de la parohiile sătești îndeosebi, campanie concretizată în crearea fondului ”de artă bisericească” însumând aproximativ 150 de lucrări pe lemn și pe pânză.

Acest fond a fost îmbogățit substanțial, mai ales după anul 1966, prin achiziții, donații sau transferuri, depășind în prezent 1.000 de piese.

Parterul muzeului este dedicat expozițiilor temporare.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.