Site icon laTimisoara.ro

Anunţ privind concurs pentru ocuparea posturilor vacante: director si inspector de specialitatea II

Municipiul Timişoara organizează concurs pentru ocuparea posturilor vacante: Director pentru serviciul public asistenta medicala scolara (experienta minim 2 ani); Inspector de specialialitate II compartimentul gradina zoologica (experienta minim 1 an)

Poate ocupa un post vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f)  îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

DOSARUL DE CONCURS
a) cerere de înscriere la concurs ;
b) copia actului de identitate;
c) copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
d) copia carnetului de muncă si /sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei;
e) cazierul judiciar;
f) adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae;

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice.

Copiile actelor se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

Documentul prevăzut la lit. e) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere. în acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului cel mai târziu pana la data desfăşurării primei probe a concursului

CALENDARUL CONCURSULUI
05.09.2019,     ora 10.00 – proba scrisă; str. Miron Costin, nr. 2, Timişoara, Casa de Cultura a Municipiului Timişoara
06.09.2019,     ora 14.00 – afişare rezultate proba scrisa.
Termen de contestare: 24 de ore, respectiv pana in 09.09.2019 , ora 14.00;
Rezolvarea contestaţiilor: pana in 10.09.2019, ora 14,00;
11.09.2019,     ora 10- interviu;
Afişare rezultate interviu: 11.09.2019, ora 16;
Termen de contestare: 24 de ore, respectiv pana in 12.09.2019 , ora 16,00;
Rezolvarea contestaţiilor: pana in 13.09.2019, ora 14,00;
Rezultate finale : 13.09.2019 ora 14.00

Termenul de depunere al dosarelor: perioada 12.08.2019 – 27.08.2019 la sediul instituţiei din Timişoara, B-dul C.D. Loga nr. 1, Serviciul Resurse Umane – camera 7 (parter), persoana de contact: Jivkov Agata, Adam Daniela – consilier la Serviciul resurse umane – tel.0256408382; 0256408352;

Criteriile de evaluare a activitatii profesionale:

a) cunoştinţe profesionale şi abilităţi;
b) calitatea, operativitatea şi eficienţa activităţilor desfăşurate;
c) perfecţionarea pregătirii profesionale;
d) capacitatea de a lucra în echipă;
e) comunicare;
f) disciplină;
g) rezistenţă la stres şi adaptabilitate;
h) capacitatea de asumare a responsabilităţii;
i) integritate şi etică profesională.


Salariul:
 conform prevederilor art.ll din Legea nr. 153/2017 – HCLMT nr. 542/2017 si anexa II la Legea nr. 153/2017; Bibliografiile corespunzătoare sunt prezentate in anexe;
Atribuţiile corespunzătoare fiecărei activitati se găsesc in Regulamentul de organizare si funcţionare corespunzător;

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version