Site icon laTimisoara.ro

Campania „e-learning-TM”

Campania „e-learningTM”, inițiată de Instituția Prefectului, a ajuns astăzi la
școala gimnazială din Checea, unde prefectul județului Timiș, doamna Liliana Oneț, împreună cu inspectorul școlar general, domnul Marin Popescu, și domnul Radu Dragomir, directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale – Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Timiș au donat device-uri (tablete, laptopuri și calculatoare) elevilor din localitate.

După ce, săpătămânile trecute, au fost deja donate zeci de echipamente de tip tablete pentru elevi din Cenei și Bobda, dar și din Tomești și Banloc, campania s-a concretizat astăzi într-o nouă donație de 14 device-uri, destinate elevilor de la școala gimnazială din Checea, pentru ca mai mulți dintre elevii din localitate să aibă acces la învățământul online.

Donația s-a făcut în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții școlii. La întâlnire a participat primarul comunei, Daniel Florea.

„Sunt pe deplin convinsă că, și cu această ocazie, în care ne-am exprimat
solidaritatea față de copiii dezavantajați din Checea, am reușit să transmitem comunității de aici un mesaj de colaborare firească, de parteneriat administrativ, dar și de întrajutorare umană, printr-un gest concret venit în sprijinul învățământului online, care are nevoie de încurajare, mai ales în mediul rural. Este un moment în care le transmitem încurajări nu numai elevilor, ci și profesorilor și familiilor, în numele colegilor mei din Instituția Prefectului, cât și a celorlalți donatori din instituțiile publice afliliate acestei campanii”, a remarcat prefectul județului, doamna Liliana Oneț.

Campania “e-learningTM” este dedicată copiilor din comunitățile locale
timișene. Campania fost inițiată la propunerea Instituției Prefectului și derulată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean și cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale, prin Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Timiș, la care s-au alăturat, prin donația de astăzi, și Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, Direcția Silvică, Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Teritorial de Muncă..

Le transmitem mulțumiri și gânduri de apreciere tuturor celor care au răspuns apelurilor noastre prin donații!

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version