Site icon laTimisoara.ro

Sport 21 Un festival care pune în mișcare imaginația și fantezia

Sportul și cultura primesc un loc binemeritat în centrul Timișoarei, din 29 august până în 1 septembrie, într-un festival unic, sub semnul Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii. Evenimentul îi va angrena pe locuitorii orașului în activități care implică mișcare, dar și activități artistice. În fața timișorenilor vor veni personalități sportive a căror viață este legată de cultură și personalități artistice practicante sau iubitoare de sport. Festivalul este alcătuit din competiții și activitățile rezervate copiilor și amatorilor, expoziții, dezbateri și proiecții de filme dedicate sportului, care au loc în Piața Libertății, Piața Sfântu Gheorghe și pe strada Praporgescu. Voluntarii interesați să dea o mână de ajutor se pot înscrie online pe pagina de facebook a evenimentului Sport 21. „Componenta sportivă este parte din programul cultural Timișoara 2021 pentru că oamenii își doresc acest lucru; sportul face parte din cultura Timișoarei și s-a manifestat atât în rezultatele din teren, cât și prin spectacolul tribunelor.

În Timișoara, începe să fie un mod de viață pentru tot mai mulți. Ne dorim ca Sport 21, aflat acum la prima ediție, să continue și în anii următori, și chiar după 2021, anul Capitalei Culturale”, a declarat Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii. Piața Libertății se va transforma într-o arenă a demonstrațiilor și a competițiilor sportive de streetball, freestyle football, rugby, handbal, baschet și multe altele. Va fi liber la dunk-uri sâmbătă, 31 august și duminică, 1 septembrie, într-o competiție la care echipele interesate se pot înscrie până miercuri, 28 august, la ora 16:00, completând un formular disponibil online pe pagina de Facebook a festivalului. Piața Sfântu Gheorghe se va anima cu seri dedicate dezbaterilor și proiecțiilor de film, în care performanța va fi subiectul principal. Timișorenii vor avea ocazia să se întâlnească și să discute cu alpinistul Horia Colibășanu și cu temerarul Toma Coconea. La dezbaterea despre Cultura Peluzelor vor lua parte scriitorii Goran Mrakić (Poli Timișoara) și Dinu Guțu (Dinamo), iar Alexandru Ciocan, comentator Eurosport al Turului Frantei, ciclistul timișorean Mihai Băbăiță și Ana Munteanu, de la Verde pentru Biciclete.

Seara de vineri se încheie pe două roți cu o Tură Nocturnă. Festivalul se adresează și iubitorilor boxului, care se vor întâlni cu pugilistul Flavius Biea, și regizorul Alexandru Mavrodineanu, înaintea proiecției unuia dintre cele mai premiate filme românești de gen, sâmbătă seara. Asociația Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii Europeană Str. Alba Iulia nr. 2, Timișoara contact@timisoara2021.ro · În plus, cei mai buni fotografi sportivi din România vor expune în aer liber fotografii, în cadrul unei expoziții care va putea fi admirată de-a lungul celor patru zile ale evenimentului pe Strada Praporgescu. Artiști din România, Serbia, Austria și Bulgaria se vor întrece la volei pe plajă, tenis de câmp, tenis de masă, scrimă, ciclism, fotbal, atletism, streetball, ștafetă, pentru un campionat organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara. Duminică seara, festivalul se încheie cu un spectacol de dans, muzică, lumini și videomapping, gândit ca o incursiune în istoria sportului din zona de Vest a țării și nu numai. Sport 21 este realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și cofinanțat de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2021”, fiind parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019. Pe locuri, fiți gata, Sport 21! Asociația Timișoara 2021 Capitală Culturală Europeană

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version