Ambulatoriul Clinicii de recuperare şi balneologie a Spitalului Municipal Timişoara va fi modernizat

Social

Ambulatoriul Clinicii de recuperare medicină fizică şi balneologie a Spitalului Municipal Timişoara va intra într-un amplu proces de modernizare, după ce Primăria Municipiului Timişoara a câştigat proiectul de finanţare europeană de peste 4 milioane de euro.

“Astăzi se va semna contractul de finanţare pentru modernizarea şi dotarea Ambulatoriului Clinicii de balneologie. Este un proiect pe fonduri europene, care a fost a fost aprobat şi prin care se realizează extinderea, reabilitarea, modernizarea şi echiparea acestui ambulatoriu”, a declarat, pe 10 septembrie, primarul Nicolae Robu.

Lucrările presupun demolarea parţială a unor corpuri de clădire şi extindere pe orizontală şi pe verticală a grupului de clădiri de care dispune municipalitatea. “Aceste clădiri au fost recuperate de noi în instanţă, după ce alţii le-au lăsat să ajungă pe mâna unora care nu aveau acest drept. Valoarea totală a proiectului este de 23,7 milioane lei (circa 4,5 milioane de euro – n.r.) cu TVA, finanţarea este asigurată pe axa 8, iar durata de execuţie este de 38 de luni”, a menţionat edilul.

Ambulatoriul va trebui să deservească cel puţin 2.150 de pacienţi beneficiari ai acestor servicii, estimându-se o creştere cu 35% a cotei de pacienţi care se vor prezenta în ambulatoriu.

Ambulatoriul va fi reorganizat şi dotat cu aparatură medicală de specialitate şi cu mobilierul necesar, la standardele europene, se va scurta timpul de diagnosticare şi de tratament, simultan cu creşterea calităţii serviciilor medicale oferite în regim ambulator.

Clinica de balneologie din Timişoara este cea mai mare din vestul ţării, dar a cunoscut o degradare accentuată, fiind şi închisă la un moment dat, întrucât municipalitatea, nefiind proprietara imobilului, nu avea voie să facă investiţii. Pacienţii beneficiază aici de duşuri subacvatice, băi kinetice, băi cu bule sau împachetări cu parafină, bazine cu apă termală. Pe lângă persoanele de vârsta a treia care vin aici la tratament, fiind categoria afectată cel mai mult de boli degenerative reumatismale, pentru recuperare vin şi zeci de persoane care au suferit accidente.

Pe de altă parte, aici se află şi un Centrul de perfuzii care deserveşte anual peste 1.000 pacienţi cu diferite afecţiuni reumatologice din toată ţara, aceştia fiind incluşi în Programul Naţional de Poliartită Reumatoidă.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.