Circa 100 de angajaţi ai Spitalului Judeţean Timişoara au protestat împotriva schimbării din funcţie a managerului

Social

Aproximativ 100 de angajaţi ai Spitalului Judeţean Timişoara au protestat, pe 28 noiembrie, în faţa unităţii, după ce managerul Marius Craina a fost schimbat din funcţie cu Raul Pătraşcu.

Protestatarii au scandat “Craina, nu pleca!”, “Să vină Craina!”, “Haide Craina, Doamne ajută!”, “Craina, noi te vrem!”, “Craina, unde eşti?”. Potrivit unor surse, se pare că fostul manager este în concediu medical şi, astfel, schimbarea sa din funcţie ar fi nulă.

“Am văzut colegii (la protest n.r.) şi am ieşit să văd. Este o scrisoare deschisă adresată Ministerului Sănătăţii, în care îşi spun punctul de vedere, că s-au făcut multe lucruri bune în acest spital, sunt colegi medici şefi de secţie, medici specialişti şi personal medical, asistente, infirmiere, care au fost şocaţi de vestea că nu va mai fi manager domnul Marius Craina şi au formulat această scrisoare deschisă. (…)”, a declarat directorul medical al spitalului, Daniela Radu.  Managerul Raul Pătraşcu are 30 de ani şi este absolvent al Universităţii Yale, fost consilier de stat în domeniul politicilor de sănătate în Cabinetul Cioloş. Raul Pătraşcu a mai spus că a fost numit ca interimar, până la organizarea concursului.  Fostul manager care a condus spitalul din 2014, Marius Craina, a postat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, un mesaj că mandatul său se încheie. “Nu mai îmi rămâne decât să-i urez succes noului manager al spitalului, Raul Pătraşcu, şi, cel puţin, tot atât de multe realizări, atât pe plan profesional cât şi managerial. Cu menţiunea că la fiecare final de mandat, doar pacienţii şi colectivul medical sunt cei care vor trage concluziile şi vor estima performanţa unui management sănătos şi axat pe nevoile comunităţii”, a scris Craina. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *