MApN: Sistemul medical modular de izolare şi tratament din Timişoara şi-a început activitatea

Social

Sistemul medical modular de izolare şi tratament (SMMIT) Timişoara, care funcţionează ca secţie externă de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din localitate, şi-a început, marţi, activitatea medicală, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Potrivit unei informări a MApN, în respectiva locaţie se tratează cazurile cu formă uşoară sau medie de infecţie cu SARS-CoV-2 şi, în prezent, SMMIT poate să asigure asistenţa medicală pentru un număr maxim de 50 de pacienţi.

Capacitatea secţiei de ATI este de patru paturi destinate pacienţilor a căror stare se agravează în timpul internării, fiind posibilă asigurarea suportului vital până la transferul acestora pe o secţie de ATI într-un spital COVID-19 pentru monitorizare şi tratament.

Aceeaşi sursă precizează că SMMIT are în dotare un laborator de analize RT-PCR pentru diagnosticarea COVID-19 cu o capacitate de prelucrare de 40 de teste pe zi.

Personalul medical care îşi desfăşoară activitatea este format din medici încadraţi la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” Timişoara, precum şi personal nou angajat pe o perioadă de 6 luni pentru sprijin epidemiologic. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *