Ceasul floral din Parcul Civic va redeveni funcţional, după peste 30 de ani

Social

Ceasul floral din Parcul Civic al Timişoarei, construit în anii ’70 ai secolului trecut, va redeveni funcţional, după ce va fi consolidată structura de susţinere, iar mecanismul de rotire a axelor, care a ruginit în timp, va fi schimbat.

Primarul Nicolae Robu a declarat, marţi, că acest obiectiv a fost o realizare deosebită a oraşului, nu doar ca funcţiune, ci şi ca aspect. Pentru anul 2021, al Capitalei Culturale Europene, acest ceas va fi unul dintre atracţiile turistice.

„Acel ceas floral trebuie refăcut complet. Acolo se impune o consolidare, nu poate fi doar mecanismul schimbat. Au trecut zeci de ani de când a fost realizat respectivul mecanism şi trebuie întreţinut aranjamentul floral aferent. Acum sunt derulate procedurile pentru autorizaţia de construire, apoi se va întocmi caietul de sarcini şi se va da drumul la procedura de achiziţie publică pentru realizare. Îl repunem în funcţiune, nu rămâne doar decorativ”, a afirmat Nicolae Robu.

Consilierul local liberal Simion Moşiu a iniţiat un proiect, anii trecuţi, prin care acest ceas să devină un simbol al oraşului, fiind un obiectiv cum puţine oraşe europene au. Decorul floral ar putea cuprinde mai multe specii de flori, care înfloresc la anumite ore, astfel încât fiecare ceas al zilei să fie marcat de o anumită inflorescenţă.

„Ceasul floral ar putea fi atracţie turistică a municipiului, mai ales pentru anul 2021. Gongul orei 5,00 ar urma să fie bătut de florile de dovleac şi de mac, ora 6,00 ar urma să fie vestită de deschiderea florilor de păpădie, cicoare şi susai, ora 7,00 ar fi anunţată de potbal şi luceafăr, la ora 8,00, calea calului, ora 9,00 va fi anunţată de şopârtiţa, ora 10,00 de măcrişul iepurelui, orele 11,00-12,00 de plămănărică şi de laur, florile amiezii, de la 13,00 – zorelele, ora 16,00 – barba împăratului, ora 17,00-18,00 primula, ora 19,00 opaita, ora 20,00 – regina nopţii şi muşcatele, iar la ora 21,00, sirene mutans va trage cortina peste ziua florală estivală. Un astfel de ceas floral ar puncta tradiţia pe care o are oraşul în domeniul rozelor”, detalia, în urmă cu doi ani, pentru AGERPRES, Simion Moşiu.

Ceasul nu mai funcţionează de peste 30 de ani. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.