Ecograf pentru investigaţii cardiace complexe, unic în vestul României, la Spitalul ‘Victor Babeş’

Social

 Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara a primit un ecograf unic în vestul ţării, în valoare de 130.000 de euro, care permite o evaluare complexă a pacienţilor la nivelul inimii, folosind tehnici imagistice 2D şi 4D de înaltă rezoluţie.

Pe lângă evaluarea morfologică a cordului, ecograful permite caracterizarea din punct de vedere funcţional a acestuia, prin utilizarea tehnicilor Doppler color, Doppler Spectral sau Doppler Tisular.

„Folosind ecografia 4D, putem vedea, practic, cum arată, de exemplu, valva în inima omului. Putem vedea în timp real eventualele leziuni ale valvei cardiace şi putem ajuta chirurgul să aleagă cea mai bună tehnică pentru pacientul nostru, în cazul în care această intervenţie este necesară. Este un aparat foarte performant care permite o evaluare nu doar a cordului, ci şi a sistemului arterio-venos periferic, a organelor parenchimatoase abdominale şi a plămânului” a declarat, vineri, medicul cardiolog Răzvan Macarie, de la Spitalul „Victor Babeş” Timişoara.

Sursa foto: Spitalul Victor Babes Timisoara

Specialistul spune că aparatul, care foloseşte cele mai noi softuri din acest domeniu, ajută la evaluarea indicilor de disincronism cardiac utilizaţi în cadrul terapiei de resincronizare la pacienţii cu insuficienţă cardiacă avansată. În acelaşi timp, poate fi analizată deplasarea miocardului (prin tehnica speckle tracking), investigaţie folosită pentru diagnosticul preclinic al bolii coronariene sau în caracterizarea unor cardiomiopatii ce pot afecta semnificativ speranţa de viaţă a bolnavului.

Medicul subliniază că pacienţii cu boli cardiovasculare preexistente prezintă un risc major de deces în cazul infecţiei cu SARS-CoV-2, riscul de mortalitate fiind de circa trei ori mai mare decât cel al pacienţilor care nu au asociată o boală cardiovasculară.

„Colegii mei de la Institutul Cantacuzino au realizat, în urmă cu câteva luni, un studiu pe un eşantion de aproape 900 de persoane infectate cu noul coronavirus. Iar acesta a arătat că bolnavii cardiaci prezintă un risc accentuat de deces în cazul infecţiei cu SARS-CoV-2, pentru că cei care au dezvoltat boli cardiovasculare prezintă, pe lângă numeroşi factori de risc, şi multiple comorbidităţi”, a adăugat Răzvan Macarie. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.