Art. 1. Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție pentru persoanele cu vârsta peste 5 ani, astfel încât să acopere nasul și gura în spațiile publice deschise, respectiv: piețe comerciale, târguri, piețe de vechituri, zone de așteptare, stații transport public, peronul gărilor,
autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, zonele de promenadă ale orașelor (cu excepția Pieței Victoria din Timișoara și centrul istoric al municipiului Timișoara), locuri de joacă din parcuri, grădini de vară, la serbări publice, pelerinaje, ceremonii religioase, evenimente sportive, evenimente publice.
Art. 2. Se exceptează de la aceste măsuri copiii cu vârsta până la 16 ani din locurile de joacă, persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitantă (temperatură ridicată, umiditate crescută), sportivii care se află pe terenul de sport .
Art. 3. (1)Evenimentele publice și private se vor desfășura cu participarea unui număr de persoane în limita prevăzută de lege cu păstrarea distanțării sociale.
(2) Operatorii economici care organizează/desfășoară aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul de locuri pe scaune, precum și a oricăror activități care presupune interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.
Art. 4.(1) Se interzice organizarea târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor și a piețelor de vechituri la care accesul nu este controlabil și nu se asigură distanța de minim 2 m între standurile de vânzare și prezența în perimetru a unui număr de persoane cel mult egal cu a zecea parte din suprafața în metri pătrați pe care se desfățoară târgul, oborul, iarmarocul, respectiv piața comercială, până la încetarea stării de alertă;
(2) Se exceptează de la art. 4 alin. 1 piețele agroalimentare. Clienții vor purta măști de protecție iar comercianții vor purta mănuși și măști de protecție.
Art. 5. Pe perioada desfășurării evenimentelor sportive se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către stafful tehnic și tot personalul care participă la evenimentul, cu excepția prevăzută la art. 2.
Art. 6 Se interzice funcționarea spațiilor destinate jocurilor de noroc de jocuri de noroc în intervalul orar 23.00-6.00.
Art. 7 Respectarea aplicării măsurilor adoptate se va urmări de către structurile Ministerului Afacerilor Interne, Poliția Locală și Direcția de Sănătate Publică județului Timiș și celelalte instituții cu atribuții de control, conform competențelor legale.
Art. 8.(1) Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș va transmite prezenta hotărâre tuturor entităților responsabile cu aducerea sa la îndeplinire, pentru luare la cunoștință și conformare.
(2) Prezenta Hotărâre se comunică și unităților administrativ – teritoriale din județul Timiș pentru aducere la cunoștință comunității locale.
(3) Prevederile Hotărârii devin obligatorii pe perioada stării de alertă, începând cu data de 2 august 2020, ora 19,00.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.