Universitatea de Vest din Timişoara se pregăteşte să găzduiască peste 100 de olimpici şi pasionaţi de robotică

Social

Universitatea de Vest din Timişoara va fi gazda celei de-a treia ediţii a proiectului „Youth Elite @Timişoara”, respectiv ediţia inaugurală a „Open Robotics Intelligent Grid”, eveniment organizat în colaborare cu echipa de robotică a Colegiului Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” Timişoara, cu sprijinul reţelei de parteneri ai UVT din mediul economic local. Participanţii, elevi şi mentori implicaţi activ în comunităţile din care fac parte, vor contura un nou capitol al şcolii de orientare în carieră, între 31 august – 7 septembrie.

„Cu ajutorul platformei ytm.ro, dezvoltată de UVT şi oferită în mod deschis tuturor universităţilor publice din centrul universitar timişorean, elevii vor avea ocazia să descopere locul de muncă preferat şi cariera la care visează, prin intermediul diferitelor activităţi desfăşurate în colaborare cu antreprenori şi companii din diferite domenii precum medicină, artă, retail, business, finanţe şi agronomie. Elevii vor avea contact cu directorii companiilor partenere: Hamilton, FLEX, APTIV, BOSCH, NOKIA, Fundaţia Autonom, Sustainalytics, KPMG, ATOS, HELLA, Iulius Town, Medicis, Continental Automotive, Vox Technology Park şi TOLUNA, participând la o serie de întâlniri cu aceştia, timp în care vor afla provocările pe care le pot întâlni, cât şi reuşitele din sfera lor de activitate. Pentru tineri atât de valoroşi, cu înclinaţii vizibile către performanţă, UVT oferă cele mai noi tehnologii şi formate de pregătire inovative, pentru un salt substanţial al orientării lor în carieră”, declară rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Olimpicii vor lua contact cu Timişoara, participând la un Treasure Hunt – „Discover Timişoara”, unde vor fi provocaţi să interacţioneze cu timişorenii şi să găsească elemente cheie ale oraşului, care le vor fi prezentate sub forma de ghicitori. În plus, tinerii vor contribui la creşterea comunităţii prin realizarea unor proiecte de impact pentru oraş.

Youth Elite oferă oportunitatea de a afla care este drumul potrivit în carieră pentru cei aflaţi la începutul acesteia, prin stagiile de practică, interacţiunea cu profesioniştii şi aplicarea cunoştinţelor învăţate în timpul anilor de liceu. Prin sprijinul acordat de către organizatori şi parteneri, elevii au şanse mai mari să aleagă ceea ce li se potriveşte şi ceea ce îi pasionează.

Cu sprijinul HAMILTON şi FLEX, 15 echipe de robotică formate din 3 elevi + mentor vor participa la o serie de ateliere profesionale fiind totodată antrenate în provocări tehnologice. Scopul „Open Robotics Intelligent Grid” este de a face cunoscute participanţilor tehnologii noi şi emergente, precum şi de a transforma Timişoara într-un hub de abordări inovative în promovarea şi dezvoltarea tehnologiilor.

„Youth Elite @Timişoara” este un proiect organizat de Universitatea de Vest din Timişoara, în cooperare cu Minds Hub şi JCI Timişoara.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.