Nicolae Robu: Să se mobilizeze şi celelalte judeţe pentru cazurile COVID, altfel medicii noştri vor fi sufocaţi

Social

Primarul Nicolae Robu a declarat că sistemul medical din Timişoara face faţă în prezent cazurilor de COVID-19, dar, pentru că numărul celor testaţi pozitiv este în creştere, le-a solicitat autorităţilor din celelalte judeţe să îşi mobilizeze toate resursele, pentru că medicii din prima linie “vor ajunge să se sufoce”.

“Sistemul nostru medical face faţă acum, dar nu se ştie ce va urma, întrucât numărul celor depistaţi pozitiv la testare este tot mai mare. Sunt încă mulţi din alte judeţe care, într-o primă etapă, sunt ţinuţi la noi, pentru că nu putem fi inumani, numai că dacă nu îşi intră deplin în funcţiune spitalele din toate reşedinţele de judeţ, noi ajungem să ne sufocăm. De aceea, lansez un apel către toţi diriguitorii de judeţ să-şi pună toate resursele în mişcare şi să gestioneze situaţiile cetăţenilor din respectivele judeţe, acolo. Când sunt cazuri grave, care depăşesc posibilităţile locale, Spitalul ‘Victor Babeş’, chiar dacă este unul municipal, se ocupă de orice cetăţeni. Dar medicii din prima linie ajung să se sufoce, sunt extenuaţi, pentru că se munceşte foarte mult aici”, a explicat Nicolae Robu.

Edilul a subliniat că autorităţile se pregătesc şi pentru lucruri mai grave, astfel că, Spitalul Municipal, dacă situaţia o va impune, “va intra şi el în bătălie”, fără a fi expuşi angajaţii corpului medical. “Să fie clar, noi nu expunem corpul medical, pentru că dacă acesta se îmbolnăveşte, nu mai are cine să se ocupe de epidemie, de îngrijirea bolnavilor, pentru că nu avem rezerve. Atunci când se va pune problema să intre şi alte spitale în acest război, atunci se vor asigura toate cele necesare pentru ca toate cadrele medicale să fie realmente protejate, dar şi unităţile medicale în sine să fie protejate. Lansez un apel la calm”, a mai spus Nicolae Robu. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.