Romanian Science Festival: Primul festival naţional de ştiinţe îşi deschide porţile

Divertisment

* 3 oraşe: Baia Mare, Piteşti şi Timişoara
* 34 de mentori români cu studii în străinătate
* 350 de voluntari
* Sute de experimente

În luna septembrie, odată cu începerea anului şcolar, îşi deschide porţile ROMANIAN SCIENCE FESTIVAL, cel mai de amploare eveniment de ştiinţă dedicat popularizării şi promovării disciplinelor STEM în rândul publicului larg de orice vârstă.

Scopul principal al evenimentului este de a sprijini educaţia alternativă din România, după modelul târgurilor de ştiinţă care sunt foarte populare în alte ţări.

ROMANIAN SCIENCE FESTIVAL a luat fiinţă din două iniţiative similare care au avut loc în ultimii ani: Romanian Science Week în 2017 şi Timişoara Science Festival în 2018.

Iniţiativa are două obiective principale. În primul rând, festivalul îşi propune să construiască o legătură dintre diaspora academică şi mediul educaţional din România, oferind astfel modele de succes şi orientare în carieră tinerilor din România. Astfel, 34 de români care sunt studenţi sau cercetători la universităţi de prestigiu din străinătate, majoritatea de la Oxford, vor ţine ateliere în liceele din cele trei oraşe şi vor coordona voluntarii care s-au înscris să facă experimente pentru publicul larg în cadrul celor trei evenimente.

În al doilea rând, evenimentul doreşte să ofere o platformă celor care sunt pasionaţi de ştiinţă, cultivând astfel parteneriate locale cu organizaţii autohtone, iniţiative locale şi instituţii de învăţământ pre-universitar şi universitar.

Festivalul este organizat în acelaşi format în toate cele trei oraşe. În prima zi de festival, cei 34 de studenţi şi cercetători vor face prezentări în licee unde vor vorbi despre experienţa lor de studiu, despre carieră sau despre cum se face cercetare. Astfel, liceeni vor putea să interacţioneze direct cu cei 34 de „mentori” pentru a discuta opţiuni de carieră în diferite domenii STEM. A doua zi de festival, voluntarii sub coordonarea mentorilor vor organiza un târg de experimente în aer liber la care toată lumea cu vârste între 3 şi 103 ani este invitată să descopere ştiinţa.

La Timişoara sub umbrela festivalului se va desfăşura primul seminar în România organizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Universitatea din York, Wellcome Trust în colaborare cu Fundaţia Haţegan. Abordând diferite aspecte de politici publice de sănătate, seminarul va fi transmis live în peste 100 de ţări prin intermediul platformei OMS. Invitaţi speciali sunt Dr. Lynda Dulop, lector la Universitate din York care va vorbi despre rolul educaţiei în implementarea politicilor de sănătate şi Dl. Vlad Mixich, recent ales în conducerea Agenţiei Europene pentru Sănătate şi Siguranţă la Locul de Muncă, care va vorbi despre campaniile de vaccinare în România.

Nucleul de organizare a Romanian Science Festival este format din: SANDOR KRUK, care are un doctorat în astrofizică de la Universitatea Oxford, iar acum lucrează ca cercetător în domeniul ştiinţelor spaţiale la Agenţia Spaţială Europeană, ELIZA CASAPOPOL care a terminat un master în matematică la aceeaşi universitate, iar acum lucrează în Olanda în domeniul inteligenţei artificiale, OANA ROMOCEA, care timp de nouă ani a fost responsabilă cu PR-ul şi comunicarea în cadrul Universităţii Oxford, iar în ultimii 5 ani, de când s-a întors în România, se implică în proiecte educaţionale şi sociale şi nu în ultimul rând, CIPRIAN PLOŞTINAR, cu un doctorat în fizică de la Universitate Oxford, care acum este director de cercetare la Universitatea Lund, Suedia.

„Atitudinea elevilor din România faţă de ştiinţă urmează una dintre următoarele două traiectorii: fie le e frică de tot ce înseamnă ştiinţă exactă şi atunci evită orice informaţie care i-ar ajuta să-şi schimbe percepţia, fie, dacă sunt atraşi de ştiinţă, se nişează foarte mult pe o singură materie, ignorând interdisciplinaritatea. Noi cred că dacă elevii sunt expuşi ştiinţelor exacte într-un mod accesibil, ei vor putea să înţeleagă că plaja de opţiuni de carieră oferite sunt numeroase. De asemenea, dorim să le oferim modele de tineri care au avut oportunitatea să studieze în străinătate şi care vor fi disponibili să le împărtăşească din experienţa lor. Acesta este scopul pentru care organizăm Romanian Science Festival care, de la prima ediţie, suntem bucuroşi că ajunge în trei oraşe. Sperăm ca anul următor să adăugăm mai multe oraşe. Până atunci, anul acesta vă aşteptăm la Baia Mare, Piteşti şi Timişoara!”, au declarat organizatorii.

La fel ca anul trecut, Timişoara Science Festival este unul dintre proiectele câştigătoare din cadrul Fondului Ştiinţescu, implementat de Fundaţia Comunitară Timişoara.

PROGRAMUL TÂRGURILOR ÎN AER LIBER
Intrarea liberă

* BAIA MARE 14 septembrie
Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”
11:00-17:00

* PITEŞTI 21 septembrie
Colegiul Naţional „Ion C. Brătianu”
11:00-17:00

* TIMIŞOARA, 14 septembrie
Iulius Gardens
11:00-17:00

www.romaniansciencefestival.ro
www.facebook.com/romaniansciencefestival

MENTORI:
1. Alexandra Bonta – Fizică & Astronomie, University of Manchester, UK
2. Daria Bunu – NTT Data Research & Development, Tokyo, Japan
3. Eliza Casapopol – Data Scientist, Amsterdam, Olanda
4. Emil Ceţiu – Computer Science, University of Bristol, UK
5. Titus Dascălu – Fizică, University of Oxford, UK
6. Lynda Dunlop – Ştiinţele educaţiei, University of York, UK
7. Florin Feier – Universal Alloy Corporation Europe, Reed College, USA
8. Ioan Fodorut – Neuroinformatică, ETH Zurich, Elveţia
9. Cristi Ignat – Astrofizică, University College London, UK
10. Andreea Iordache – Medicină, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti
11. Maya Iuga – Neuroştiinţă, University College London, UK
12. Sandor Kruk – Agenţia Spaţială Europeană, Olanda
13. Sebastian Leontică – Fizică, University of Oxford, UK
14. Vlad Măcelaru – Afaceri şi Management, Olanda
15. Monica Minea – Matematică, University of Oxford, UK
16. Vlad Mixich – Politici de sănătate, London School of Economics and Political Science, UK
17. Diana Mocanu – Matematică, University of Oxford, UK
18. Alexandra Mureşan – Medicină, UMF, Cluj Napoca, România
19. Andreea Oncescu – Inginerie, University of Oxford, UK
20. Alin Petz – Biologie, University of Warwick, UK
21. Ciprian Plostinar – Fizică, University of Oxford, UK & Director de cercetare, Lund University, Suedia
22. Ramona Raţiu – Neuroştiinţă, University of Cambridge, UK
23. Cristian Roman – Tutor, Biomedical engineering, University of Oxford, UK
24. Oana Romocea – Co-Fondator, Romanian Science Festival, România
25. Vlad Săcălean – Medicină, UMF, Cluj Napoca, România
26. Teodora Simion – Matematică & Computer Science, University of Oxford, UK
27. Alex Şolot – Computer Science, University of Cambridge, UK
28. Roland Stretea – Medicină, UMF, Cluj Napoca
29. Maria Suciu – Biotech Gemomics plc, Oxford, UK
30. Tudor Suciu – AI for Environment Risk, University of Cambridge, UK
31. Cristian Şoitu – Bioinginerie, University of Oxford, UK
32. Nadia Şorici – Medicină, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti
33. Roland Szatmari – Fizică, Universitat Wien, Austria
34. Norbert Zicher – Astrofizică, University of Oxford, UK

PARTENERI:
* BAIA MARE: Asociaţia de Părinţi Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, ESERO, ESA, Fundaţia Autonom, Muzeul de Mineralogie, Planetariul Baia Mare, SARM Sighet, Logiscool, Şcoala Internaţională Baia Mare,
* PITEŞTI: Colegiul Naţional „Ion C. Brătianu”, ESERO, ESA, Fundaţia Autonom, Teach for Romania,
* TIMIŞOARA: Asociaţia de Astronomie Culturală, BioCoderDojo, ClarK, CoderDojo@CDLoga, CoderDojoTM, ESERO, ESA, ExperimentariumTM, Facultatea de Chimie, Federaţia Fundaţiilor Comunitare din România, Fondul Ştiinţescu, Fundaţia Comunitară Timişoara, Fundaţia Româno-Americană, Fundaţia Autonom, Fundaţia Eta2U, Fundaţia Haţegan, Plan Zero, Universitatea Politehnica, Universitatea de Vest

SPONSORI:
* BAIA MARE: Autonom, AutoHelp, Bizo Express Food, InsideMedia, Kaydara, Mai dulce, Ramira, UAC, Vivo, WebVector
* PITEŞTI: Autonom, BRD, Interact, Prima Market, Sigma, Toniky
* TIMIŞOARA: Autonom, Continental, Hamilton, Hella, Iulius Town & Iulius Gardens, Lasting, Lasting Software, Raiffeisen Bank, Sphinx IT

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.