Opera Națională Română din Timișoara (ONRT) și Asociația Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii (ATCEC) anunță un proiect comun, în cadrul programului cultural Timișoara 2021, premiera națională Traian în Dacia de Giuseppe Nicolini, un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, ONRT și ATCEC. Premiera va avea loc la începutul anului capitalei culturale, iar spectacolul va avea reprezentații lunare, întrând în repertoriul operei timișorene.
Din echipa proiectului fac parte nume prestigioase, precum Silviu Purcărete, regizor artistic, Dragoș Buhagiar, scenograf, David Crescenzi, dirijor, Valer Barna Săbăduș, contratenor și solist. Producția va fi realizată de Atelierele de producție ale ORNT, iar distribuția și echipa tehnică urmează a fi finalizate și anunțate în viitor.
La conferința de presă pentru lansarea evenimentului, Cristian Rudic, managerul ONRT, a declarat: „Mulțumesc Asociației Timișoara 2021 Capitală Europeană Culturii și Asociației Fucina Griselini că ne sunt parteneri pentru realizarea acestui spectacol de operă care, sperăm, confirmă valoarea internațională a instituției și a artiștilor invitați de Opera Națională Română din Timișoara. Aștept cu nerăbdare premiera pentru a savura acest spectacol alături de publicul din Timișoara și, de ce nu, alături de toți cei care vor veni în oraș cu ocazia lui 2021 pentru a comunica în limbajul universal al operei. ”
La rândul său, Simona Neumann, director executiv ATCEC, a spus: „Ne bucurăm să putem fi parte dintr-un proiect care se construiește pe recuperarea și transcrierea lucrării lui Nicolini, despre moștenirea comună pe care o avem cu comunitatea italiană. Domnii Cannata și Rudic luminează prin această muncă trecutul istoric și trec peste fontiere, ca un exemplu de colaborare pentru viitorul nostru împreună în Europa. Le mulțumesc tuturor partenerilor noștri, iar Asociației Fucina Italica Griselini și pentru idea acestei colaborări.”
Giuseppe Nicolini este un compozitor italian născut la Piacenza în 1762. A avut parte de notorietate la vremea sa și ,fiind inspirat de evenimentele celor două războaie dacice, a compus în 1807 cea mai importantă lucrare a sa, și anume „Il Traiano in Dacia” (Traian în Dacia). Opera, care respectă atât învingătorii, cât și învinșii, a fost pusă în scenă pentru prima dată la Roma în chiar anul scrierii sale, iar după aceea a fost jucată în toate marile opere europene ale vremii până în 1822. Ultima dintre marile voci castrati din istoria operei, Giovanni Battista Velluti, a fost unul dintre cei mai importanți interpreți ai personajului Traian. Partitura acestei lucrări aproape uitate a fost recuperată și transcrisă de Maestrul Enrico Primo Cannata, cu sprijinul Maestrului David Crescenzi. Lucrarea reprezintă un simbol concret al sentimentului de atașament pe care comunitatea italiană din Banat îl are față de „verii” români. Este un simbol al profundei afinități culturale între cele două popoare, o moștenire comună care face ca prezența comunității italiene pe aceste meleaguri să fie în armonie cu aceste locuri numindu-le, acum, „acasă”.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.