Timișoara 2023 găzduiește online prima ediție a cursului Balkan Music Export

Social

Prima ediție a cursurilor Balkan Music Export Training, dedicată formării artiștilor din domeniul world music, este găzduită online de Timișoara 2023 în perioada 6-9 octombrie 2020.

Evenimentul își propune să ofere mai multă vizibilitate genului world music din Balcani, sprijinind artiștii prin cursuri punctuale de management și marketing, dar și un program de mentorat pe durata unui an.

Participanții la această sesiune de formare au fost selectați în urma unui apel public internațional, iar cursurile pentru această secțiune urmau să se desfășoare la Timișoara în prima parte a lunii septembrie. Din cauza restricțiilor de călătorie impuse odată cu pandemia de coronavirus, s-a optat pentru un curs online.

Din România, a fost selectat să participe la acest program de formare grupul Balkan Taksim. Formarea include, printre altele, noțiuni despre procesul creativ în muzica tradițională, dar și noțiuni de producție, distribuție, case de discuri, construirea profilului de artist în rețelele de socializare. 

După o săptămână de cursuri de formare intensive, cinci mentori internaționali îi vor acompania pe artiști în crearea un portofoliu, conectarea la rețele internaționale de profil sau pregătirea pentru festivaluri. Unul din cei cinci mentori al acestui curs este Larisa Perde, PR și producător în domeniul world music din România.

Balkan Music Export Training este unul din cei patru piloni ai proiectului MOST,  care beneficiază de finanțare europeană prin Programul Europa Creativă în valoare totală de 2 milioane de euro. Proeictul își propune să transforme scena de world music din Balcani într-una competitivă la nivel internațional până în 2023. Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii este partenerul român al consorțiului format din 8 organizații europene și condus de Hangvető din Ungaria.

MOST dorește să facă cunoscută efervescența scenei muzicale din Balcani, să dezvolte diverse categorii de public, dar și formeze profesioniștii din domeniu, să sprijine mobilitatea artiștilor și a profesioniștilor și să creeze o platformă regională și politici coerente la nivel local.

Consorțiul condus de Hangvető (Ungaria) include alți 6 parteneri alături de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a CulturiiPiranha (Germania), organizatoarea WOMEX, cea mai importantă platformă de world music la nivel internațional; BOZAR, cunoscutul centru cultural din capitala Belgiei; Fundația EXIT (Serbia), organizatoarea festivalului omonim, câștigătorul de două ori al titlului de cel mai bun festival european de amploare; Consiliul European al Muzicii, parte a Consiliului Internațional al Muzicii, care își propune să facă din muzică, parte integrantă a stilului de viață european; Fusion Embassy (Bulgaria), promotoarea artiștilor de la sud de Dunăre; Centrul Cultural Remont Capital din Albania.

Detaliile referitoare la proiect pot fi urmărite pe pagina de Internet a proiectului https://mostmusic.eu/ și pe contul de Facebook https://www.facebook.com/MostMusicEu ,precum și pe site-ul și pagina de Facebook Timișoara 2021.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *