Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii salută apariția celui de-al doilea număr al revistei „Timișoara, pol al turismului cultural bănățean”, o apariție benefică pentru promovarea turismului local și regional. Numărul curent prezintă castele, conace, muzee și case memoriale și dorește să pună astfel în lumină patrimoniul istoric și cultural din zona Banatului, după ce primul număr a promovat festivalurile și concertele reper pentru turismul cultural din judeţele Timiș, Arad și Caraș – Severin.
„Sperăm că o revistă poate rămâne nu doar în biblioteca unui pasionat al textului scris, ci și în geanta sport a unui turist, pe noptiera din hotelul în care stau cei sosiți în Timișoara, curioși, deopotrivă, de a vizita împrejurimile, Banatul, Timișoara”, a spus Lia Lucia Epure, coordonatoarea revistei, membră în cadrul Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și care sprijină constant activitatea asociației.
„Timișoara, pol al turismului cultural bănățean” este disponibilă în centrele culturale din oraș, la sediile universităților, la operatorii de turism din Timișoara sau la sediile unor companii multinaționale. De asemenea, doritorii o pot solicita la redacția Ziua de Vest, în limita tirajului disponibil.
Revista este bilingvă, în română și engleză, redactată și editată de Uniunea Europeană Banat România și a fost realizată cu sprijinul unei singure societăți private: FLEX, fără costuri din partea Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.
Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii