Primăria Municipiului Timişoara, prin Casa de Cultură a Municipiului, organizează, în perioada 24- 26 aprilie 2020, cea de-a 6-a ediţie a Festivalului Timfloralis cu tematica “Floral Paradise”.
Timp de trei zile, organizatorii vor aduce împreună designeri, arhitecţi, peisagişti, florişti internaţionali, ecologişti, studenţi, elevi, şcoli, universităţi, artişti, firme şi comercianţi al căror scop va fi de a evidenţia frumuseţea naturii, respectiv a florilor în contextul urban cu tematica “Floral Paradise”.
Proiectul mai cuprinde, în afară de expoziţiile florale şi de aranjamente, workshop-uri atât pentru publicul larg, cât şi pentru florişti profesionişti, o paradă a modei cu accesorii florale, spectacole inedite de muzică şi dans, evenimente cu şi pentru copii.
În 2020, Timfloralis se va desfăşura în toate cele trei pieţe centrale ale Timişoarei-Piaţa Victoriei, Piaţa Libertăţii şi Piaţa Unirii, dar şi pe străzile adiacente
Designerii florişti interesaţi de participarea la festival sunt invitaţi să trimită o propunere de proiect pe adresa de e-mail timfloralis@primariatm.ro cuprinzând :
– descrierea proiectului (simbolistică şi semnificaţie, tipul şi cantitatea florală folosită, materiale anexe folosite)
– amplasament dezirabil (în cadrul celor trei pieţe din zona centrală sau a străzilor adiacente) şi dimensiuni (lungime, înălţime, lăţime, amprentă la sol)
– un buget necesar realizării proiectului (defalcat pe tipuri de materiale horticole folosite, materiale anexe si servicii)
– reprezentare grafică aproximativă (design electronic sau schiţă)
– C.V. al iniţiatorului şi coordonatorului de proiect
– număr de telefon şi adresă de e-mail.
Data limită de depunere a proiectelor : 28 februarie 2020.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.