Donatii masti chirurgicale

Social

Peste 80.000 de măști chirurgicale cu trei pliuri vor ajunge astăzi în județul Timiș și vor fi distribuite medicilor de familie și centrelor de îngrijire a persoanelor vârstnice. 
Pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare de protecție a personalului din asistența medicală primară, din asistența socială pentru persoane vârstnice, precum și din instituțiile și structurile al căror personal vine în contact cu persoane care prezintă risc major de a fi infectați cu virusul SARS-COV-2, Departamentul pentru Situații de Urgență trimite în țară un număr de 4.150.000 măști chirurgicale cu trei pliuri.

Măștile au fost primite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență ca donație. Pentru județul Timiș vor fi distribuite 41.600 măști chirugicale la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș și 40.950 măști chirurgicale ajung la Direcția de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului Timiș. 
Măștile chirurgicale vin în sprijinul protejării activității medicilor de familie și personalului din centrele de îngrijire pentru persoane vârstnice și pentru bolnavii cronici.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.