OncoGen Timisoara- vaccin personalizat impotriva cancerului

Social
Colectivul de cercetători de la OncoGen Timișoara angrenat în proiectul CAR-NK a reușit, de curând, punerea la punct a tehnologiei CAR-T (chimeric antigen receptor – T cell) și CAR-NK (chimeric antigen receptor – Natural Killer cell). Scopul acestui proiect a fost elaborarea celor mai noi tehnologii în tratamentul cancerului, având ca obiectiv final aplicarea terapiilor personalizate la pacienți.Echipa Centrului de terapii genice și celulare în tratamentul cancerului OncoGen a câștigat, în anul 2016, proiectul „Terapie în cancer cu celule Natural Killer purtătoare de receptori himerici de antigen – CAR-NK”, finanțat prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020, cu un buget de circa 2 milioane de euro. Proiectul se derulează până la sfârșitul lunii august 2020, în colaborare cu Universitatea Tehnică din Dresda și Universitatea Goethe din Frankfurt.


Prof. dr. Virgil Păunescu, coordonator OncoGen
Rezultatele obținute până acum în cadrul acestui proiect ne permit trecerea în faza următoare, și anume producerea acestor celule imune modificate genetic, în vederea tratamentului pacienților afectați de leucemia limfatică acută cu limfocite B. Cu cât mai repede vom operaționaliza producția acestor vaccinuri personalizate, cu atât vom reuși să salvăm un număr mai mare de pacienți, copii și adulți, care, altfel, pierd lupta cu această boală letală”.În momentul de față, Centrul de la Timișoara are pregătirea și dotările necesare pentru a duce aceste noi terapii către pacienți. Însă, pentru a finaliza procesul, este nevoie de îndeplinirea unor condiții de fabricare, asemănătoare cu cele din producția de vaccinuri sau de medicamente, impuse atât de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cât și de către Agenția Națională a Medicamentului și a  Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).”Cele două autorități impun operaționalizarea și autorizarea GMP (Good Manufacturing Practice) a unităților de producție sau, în cazul modificărilor genetice, autorizarea BSL (Biosecurity Level 2) – o facilitate care permite să lucrezi cu vectori fără pericol de contaminare a personalului sau a mediului”, a mai explicat prof. dr. Virgil Păunescu.
În prezent, pacienții români nu au acces la astfel de terapii, deoarece costul lor, la nivel internațional, este cuprins între 500.000 și 800.000 de dolari de persoană.
La sfârșitul anului 2017, Food and Drug Administration – FDA (Agenția Medicamentului din Statele Unite) a aprobat punerea pe piață a primelor terapii personalizate pentru leucemia limfatică acută cu limfocite B, cu rezultate spectaculoase. Circa 80% – 90% dintre pacienții suferinzi de această boală, care nu mai au nicio șansă terapeutică, se vindecă în urma aplicării acestui tratament.

Despre OncoGen Timișoara
OncoGen este primul centru de cercetare în domeniul terapiilor genice cu dotări de ultimă generație din România și singurul de acest tip din Europa de Est. Principalele direcții de cercetare sunt: Terapii avansate în cancer – Biologia celulelor tumorale; Medicină regenerativă – Studiul celulelor stem adulte; Sănătate și factori de mediuImunoterapii. Misiunea centrului OncoGen este dezvoltarea de metode avansate de diagnostic și terapie a cancerului și a bolilor cronice degenerative cu morbiditate crescută și cu opțiuni terapeutice limitate. OncoGen dispune de facilități de cercetare fundamentală și aplicată pentru medicina translațională, inclusiv o unitate GMP cu două camere de lucru și o încăpere BSL2,  bancă de celule și țesuturi și o biobază, cele 15 laboratoare fiind dotate cu echipamente de vârf.Centrul a fost construit și dotat în perioada 2010- 2015, cu finanțare prin Programul Operațional Sectorial ”Creșterea Competitivității Economice”, Axa Prioritară 2, Operațiunea 2.2.1.Detalii: https://oncogen.ro/.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.