In perspectiva anului 2021, când Timişoara va fi Capitală Europeană a Culturii, municipalitatea realizează în oraş mai multe lucrări care au drept scop fluidizarea circulaţiei în zona centrală, prin lărgirea unor artere. Deoarece lucrările în execuţie vor impune o serie de restricţii de circulaţie, primăria face apel la înţelegerea cetăţenilor şi recomandă evitarea, pe cât posibil, a zonelor în care se lucrează.
Astfel, în perioada 15 iulie 2019-9 septembrie 2019, pentru execuţia lucrărilor de lărgire a carosabilului se vor institui restricţii de circulaţie: în Piaţa I.C. Brătianu, pe străzile Martin Luther, Hector, bd. I.C. Brătianu, Michelangelo, în Piaţa Iancu Huniade, pe strada 20 Decembrie 1989, bd. C. D.Loga, bd. Revoluţiei, bd. Regele Ferdinand, bd. Regele Carol I.
De asemenea, se va lucra şi în alte zone din oraş pentru reparaţii la drumurile municipale şi se va închide traficul rutier:
– În perioada 12 iulie-17 iulie 2019, în intervalul orar 7-18, pentru executarea lucrărilor de asfaltare se va închide total circulaţia pe strada Bujorilor, pe sectorul cuprins între Calea Şagului şi strada Emil Zola.
– În perioada 12-16 iulie 2019, între orele 7-17,30 va fi închisă total circulaţia pe strada Hebe, pe sectorul cuprins între strada Mureş şi strada Liviu Rebreanu pentru finalizarea lucrărilor de asfaltare.
Restricţii de circulaţie vor fi:
– În perioada 15 iulie-26 august 2019, în zona Pieţei Gheorghe Domăşneanu, Calea Stan Vidrighin, bd. Liviu Rebreanu, strada Venus şi Calea Buziaşului, pentru execuţia lucrărilor de întreţinere se vor impune restricţii de circulaţie.
Serviciul Transport