Spitalul “Victor Babeş” din Timișoara ar putea fi eliberat complet, pentru a primi cazurile de coronavirus

Social

Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara ar putea fi eliberat complet, pentru a putea creşte la maximum capacitatea de primire a cazurilor de coronavirus, iar persoanele internate, care au alte patologii, vor fi transferate în spaţii din alte unităţi medicale, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Virgil Musta.

“În momentul de faţă avem internate 32 de cazuri confirmate de coronavirus şi doi suspecţi care sunt internaţi într-o zonă tampon, la chirurgia toracică. Printre acestea sunt şi cazuri venite din alte judeţe. Noi am eliberat deja etajul II al spitalului pentru cei cu coronavirus, iar luni voi face propunerea ca şi etajul I să fie eliberat, pentru a mări capacitatea cu încă 14 locuri. După intrarea în vigoare a stării de urgenţă, întregul spital va putea fi eliberat şi destinat doar cazurilor de coronavirus”, a afirmat dr. Virgil Musta.

Potrivit acestuia, vor fi făcute şi alte propuneri pentru un bun management al situaţiei, printre care suspendarea raportului de gardă cu toată echipa medicală în salon, dar cu păstrarea comunicării permanente între medici. Pentru protejarea medicilor de o eventuală contaminare “în bloc” a acestora cu COVID-19, el va propune să existe patru echipe care să nu intre simultan în toate saloanele, astfel încât în cazul unei eventuale contaminări, să fie scoasă din circuit doar una dintre ele şi nu toţi medicii.

Dr. Virgil Musta a mai menţionat că unii pacienţi internaţi cu alte patologii, care pot continua tratamentul la domiciliu, vor fi externaţi. “Am internaţi doi copii cu rujeolă, care acum sunt bine şi probabil că îi voi externa mâine, cu indicaţia de a continua să ia siropul acasă. De asemenea, Spitalul CFR din Timişoara ştiu că are un corp de clădire aparte, unde ar putea fi transferaţi pacienţi de la noi care nu au coronavirus. Inclusiv Spitalul Judeţean va putea prelua astfel de cazuri, pentru ca la noi să rămână doar cei cu COVID-19”, a adăugat Musta.

Până acum, s-au vindecat nouă persoane de coronavirus în Spitalul “Victor Babeş” din Timişoara. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.