Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a anunţat, marţi, că s-a primit studiul de fezabilitate pentru construirea primului centru oncologic de terapie personalizată din estul Europei, care se va construi la Spitalul „Victor Babeş”, unde vor putea fi tratate atât tumorile pulmonare, cât şi cele ale altor organe metastazate, iar municipalitatea este pregătită să demareze lucrările cât mai repede.
„Am primit studiul de fezabilitate pentru construirea centrului oncologic de terapie personalizată, care se va construi în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase ‘Victor Babeş’. Urmează licitaţia şi intrarea în execuţie. Noi vrem să dăm drumul la proiect cât mai repede, anul acesta”, a declarat Nicolae Robu într-o conferinţă de presă.
Directorul medical al Spitalului „Victor Babeş” Timişoara, dr. Cristian Oancea, a explicat pentru AGERPRES că se doreşte realizarea unui sistem de radio-chirurgie, cu acurateţe submilimetrică, dedicat în principal pacienţilor pulmonari, cât şi celor care au metastaze în creier sau în alte organe.
„Spun aceasta, pentru că în jur de 70% dintre pacienţii cu cancer pulmonar ajung la noi în stadiile inoperabile, foarte avansate, în care necesită doar terapie de paleaţie sau de calitatea vieţii. Vedem că frecvenţa acestei patologii este într-o explozie în ultimii ani şi de aceea am luat decizia de a merge pe ramura de radioterapie în care putem să aducem un plus de beneficiu pacienţilor din toată ţara”, preciza medicul pneumolog Cristian Oancea.
Potrivit acestuia, în ţară mai sunt centre de radioterapie, dar ceea ce va fi la Timişoara va marca o premieră, pentru că o astfel de tehnologie se mai află în proximitate doar la Viena şi la Istanbul. În viitorul centru oncologic de terapie personalizată va fi ţintit cancerul pulmonar, în fază incipientă, dar se va extinde activitatea şi extra-pulmonar. Astfel, dacă este un pacient cu neoplasm pulmonar are şi metastaze în creier, de exemplu, se va merge şi pe acea zonă.
Pentru terminarea centrului, spitalul va urmări o colaborare între administraţia locală şi Ministerul Sănătăţii, astfel încât din anul 2020 să pornească execuţia, iar în doi ani să fie gata.
Specialiştii care vor lucra în acest centru vor fi pregătiţi în ţară şi în străinătate. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.