Comunicat alegerile locale

Politic

Prefectul Liliana Oneț precizează că afirmațiile lansate în spațiul public de PSD Timiș, conform cărora a refuzat să semneze încetarea mandatelor primarilor care au trecut de la PSD la PNL sunt nefondate.
Prefectul județului Timiș afirmă că a semnat, cu celeritate, toate Ordinele
Prefectului de încetare a mandatelor înainte de termen ale consilierilor locali și ale viceprimarilor, indiferent de culoarea politică, pentru care au existat sesizări din partea unor formațiuni politice că aceștia și-au depus candidatura la alegerile locale din 27 septembrie 2020 pe listele altor partide decât cele pentru care au fost aleși la precendentele alegeri.

În ceea ce privește încetarea de drept a mandatelor primarilor care au ales să candideze din partea altui partid decât cel pentru care câștigaseră alegerile locale din 2016, trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art. 160, alin. 7 și 8, din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, Ordinul Prefectului trebuie să aibă la bază un referat semnat de secretarul general al unității administrativ-teritoriale.
Instituția Prefectului a transmis, cu celeritate, solicitări către secretarii generali ai unităților administrativ – teritoriale ai localităților unde Instituția a fost sesizată că primarii și-au depus candidatura din partea altui partid decât cel pentru care au candidat la alegerile trecute. Când referatele solicitate vor ajunge la Instituția Prefectului, vor fi semnate Ordinele de Prefect pentru încetarea mandatelor respectivilor primari.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.