Primăria Municipiului Timişoara, în baza contractului subsecvent nr : 73/28.04.2020 încheiat cu S.C. CORAL IMPEX S.R.L. Ploiesti, vă aduce la cunostinţă că în perioada 12.07.2020-31.07.2020 se vor executa servicii de dezinsecţie aeriană și terestră pe domeniul public al Municipiului Timișoara.
Produsele folosite sunt:
• Cymina Plus , avand substanţa activă Cipermetrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi
• Vectobac WG avand substanţa activă Bacillus thrugiensis, pentru combaterea larvelor;
• Dimilin 25WP având substanta activă difluorobenzamide
Tratamentele aeriene se aplică dimineaţa între orele 5- 9,30 și seara de la orele 17 la 21, iar tratamentele terestre între orele 21- 5 , pe timpul nopții, atunci când circulaţia este redusă și insectele sunt active.
Crescătorii de albine sunt rugaţi ca în perioada menţionată să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire; în caz contrar Primăria Municipiului Timișoara și SC Coral Impex sunt absolvite de orice responsabilitate. Menționăm că substantele utilizate sunt avizate de Ministerul Sănătății.
Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvele acestora pentru a evita eventualele incidente neplăcute.
Substanţele fac parte din grupa III de toxicitate ( pesticide non-agricole), respectiv Tip 18 ( insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor) și sunt avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii .
Acţiunea se desfaşoară în conformitate cu prevederile Ordinului 119/2014.
Personalul implicat în execuția serviciilor este calificat în funcția de agent D.D.D., în conformitate cu legislația în vigoare și este dotat cu echipament de protecție corespunzător.
Pentru ca tratamentele să aibă o eficienţă ridicată, facem un apel la toţi cetăţenii municipiului să ia măsuri urgente de efectuarea curăţeniei în gospodăriile proprii şi lucrări de combatere a muştelor, ţânţarilor şi a altor insecte producătoare de disconfort .
Totodată, amintim prevederile HCL nr. 371/2007 modificată şi completată, cap. VI, Reglementări privind combaterea vectorilor – rozătoare, insecte, dăunători – pe raza Municipiului Timişoara, art. 24, :
„constituie contravenţie şi se sancţionează contravenţional cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte:
a) neefectuarea, înainte de începerea lucrărilor de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie a lucrărilor de salubrizare şi igienizare a spaţiilor proprii de depozitare a deşeurilor menajere, a spaţiilor interioare şi exterioare din jurul clădirilor;
b) neefectuarea lucrărilor de deratizare şi dezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/ sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci), etc;
c) neexecutarea lucrărilor de deratizare, dezinfecţie sau dezinsecţie, odată cu acţiunile organizate şi coordonate de Primăria Municipiului Timişoara, prin operatori în domeniu;
d) neluarea măsurilor de combatere a dăunătorilor din spaţiile verzi;
e) executarea unor lucrări de dezinsecţie sau aplicarea de pesticide fără autorizare precum şi a substanţelor care afectează insectele polenizatoare”
În cazul în care conditțle meteorologice vor împiedica desfășurarea acestei acțiuni, perioada de efectuare a activității de dezinsecţie va fi prelungită.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.