Nota de presa DSPJ Timis

Social

● 24 din 24 de ore – măsuri de prevenire, control și acțiune împotriva noului coronavirus,realizate de DSPJ Timiș în coordonare cu celelalte instituții din județ
● Solidaritatea este acum valoarea primordială, necesară pentru protejarea sănătății – doar prin încredere în profesionalismul cadrelor medicale și a responsabililor din sistemul de sănătate județean,eforturile medicilor în fața exploziei epidemiologice vor fi eficiente

Direcția de Sănătate Publică Județeană Timiș este mobilizată 24 din 24 de ore pentru implementarea măsurilor de prevenire, control și acțiune împotriva noului coronavirus, alături de unitățile medicale de prima și de a doua linie, dar și de spitalele suport sau spitalul militar, cât și de
secțiile de Terapie Intensivă.
Sute de cadre medicale și echipele manageriale ale unităților se află în permanentă alertă,pentru aplicarea procedurilor medicale complete. Alături de specialiștii din spitale, DSPJ Timiș se află în prima linie a prevenției și aplicării măsurilor de conformare la regulile impuse de Starea de Alertă.
Specialiștii DSPJ Timiș asigură triajul epidemiologic, realizarea anchetelor epidemiologice, prelevarea și recoltarea de probe, urmărirea stării de sănătate a persoanelor carantinate, colaborarea cu alte spitalele din județ și alte activități conexe. 

Este deosebit de importantă, chiar strategică, în aceste zile, colaborarea cu managementul unităților medicale și cu doctorii de familie, iar în relație cu această rețea medicală județeană specialiștii DSPJ Timiș își investesc întreaga energie și probitate.
Liderii medicali din județ au nevoie, cu certitudine, în aceste zile, de toată susținerea responsabililor locali și județeni, din toate instituțiile cu care colaborează. Încrederea față de managerii medicali din Timiș este o valoare de care depinde modul în care va fi fructificat efortul tuturor
specialiștilor medicali, pentru stoparea pantei ascendente a infectărilor cu noul coronavirus. Astăzi, după raportarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență de la ora 13, evoluția infectărilor plasează județul Timiș între primele zece județe ca număr de noi cazuri din ultimele 24 de ore. În plus, rata incidenței cazurilor de teste pozitive a crescut la nivelul țării la peste 10% din numărul total al testelor raportate, un semnal negative și un indicator major al gravității acestui episod epidemiologic.

Este un moment de cumpănă, în care DSPJ Timiș, alături de toate echipele manageriale ale unităților medicale din județ, se implică sută la sută pentru prevenția anti-coronavirus și asigurarea serviciilor medicale de tratament, pentru viață și revenire la normalitate.

Susținerea responsabililor medicali din județ, din toate spitalele, laboratoarele și unitățile suport, este un act apolitic și cu o importanță strategică pentru noi toți, în respectul unui principiu fundamental al încrederii dintre medici și pacienți, dintre responsabilii politici – administrativi și specialiștii sistemului medical. Doar prin solidaritate și dedicare publică, fondate pe încredere,eforturile medicilor în fața exploziei epidemiologice vor fi eficiente. Corpul medical din Timiș are nevoie de întreaga susținere a decienților, pentru soluții în slujba vieții.

Menționăm, cu recunoștință, faptul că Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș a beneficiat de sprijinul permanent al Instituției Prefectului Timiș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,BANAT’’ al județului Timiș, Consiliului Județean Timiș, Primăriei Timișoara,Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara,Inspectoratului de Jandarmi Timiș, Inspectoratului Școlar Județean Timiș, personalului medical din cadrul Policlinicii Sportive a Spitalului Județean Timișoara și a Spitalului Clinic CF Timiș, rețelei de
medicină de familie din Timiș, rețelei de medicină şcolară, organizațiilor profesionale și organizațiilor neguvernamentale, instituțiilor de educație superioară din centrul universitar timișorean. Împreună suntem responsabili!
Le mulțumim cu respect colaboratorilor și colegilor din toate aceste instituții partenere, fără de care toate situațiile complexe din această perioadă ar fi mult mai greu de traversat, chiar imposibil.

Dr. Mihaiela Daniela Valcovici
Director executiv DSP Timiș


În cadrul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervențiilor Timiș – CJCCI Timiș au fost alocate două numere de telefon mobil 0770849869 și 0770849705, precum și o adresă de email covid.timis@gmail.com, pentru informații despre virusul SARS-Cov2.
La nivelul Institutului Național de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătății a fost operaționalizată linia TELVERDE: 0800800358, destinată persoanelor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV–2 (coronavirus), care are program de funcționare
permanent. La această linie telefonică pot fi solicitate informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.