Unul din cinci pacienţi vindecaţi de COVID-19 în România a fost tratat la Spitalul ‘Victor Babeş’ din Timişoara

Social

Unul din cinci pacienţi vindecaţi în România de noul coronavirus a fost tratat în Spitalul “Dr. Victor Babeş” din Timişoara, până în prezent fiind externaţi, după dubla testare negativă, 152 de pacienţi, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş, Cornelia Bubatu.

“Unul dintre cele indicatorii net pozitivi ai acestei perioade este creşterea numărului pacienţilor vindecaţi şi externaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ‘Dr. Victor Babeş’ Timişoara de unde, după ce au trecut printr-o dublă testare cu rezultat negativ, au fost externate până acum 152 persoane, un rezultat ce poate fi considerat meritoriu. Practic, unul din cinci pacienţi vindecaţi la nivel naţional a finalizat un tratament realizat în cadrul spitalului timişorean, pentru vindecarea infecţiei cu noul coronavirus SARS-CoV-2”, a afirmat Cornelia Bubatu.

Potrivit acesteia, asigurarea continuităţii prezenţei personalului medical în punctele de frontieră este esenţială în aceste zile, începând cu punctele de trecere frontieră terestră.

Pentru acoperirea necesarului de personal în aceste puncte, DSP Timiş a stabilit parteneriate eficiente cu Spitalul Clinic Militar de Urgenţă “Dr. Victor Popescu” Timişoara, cu Policlinica Sportivă şi cu Policlinica Studenţească. Totodată, în sprijinul activităţii  DSP Timiş a venit şi personalul medical – medici şi asistenţi din cadrul cabinetelor medicale şcolare din Timişoara.

“Nu în ultimul rând, DSP Timiş asigură în această perioadă, premergătoare Sărbătorilor Pascale, prin inspectorii din cadrul Serviciului control în sănătate publică, verificarea măsurilor de prevenţie impuse de actualul context epidemiologic, adoptate şi respectate în cadrul unităţilor de desfacere a produselor alimentare”, a adăugat Cornelia Bubatu. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.