La UPU a Spitalului Judeţean Timişoara s-a construit un zid de separare a urgenţelor comune de suspecţii de COVID-19

Social

Şeful Serviciului de Primiri Urgenţe (UPU) al Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Mihai Grecu, a declarat că s-au creat două spaţii complet diferite pentru cazurile cu patologii obişnuite şi pentru cei cu suspiciune de infectare cu noul coronavirus, prin zidirea unui perete care a împărţit fosta zonă UPU în două.

“Am împărţit UPU în două. Noi aveam un spaţiu generos care ne era de folos în situaţia unor accidente colective, a unor evenimente cu victime multiple, dar care din punct de vedere epidemiologic nu corespundea cu situaţia de acum. De aceea, soluţia pe care am găsit-o pentru a putea separa complet cele două fluxuri de pacienţi potenţial infecţioşi cu COVID-19 de cei cu patologie asupra căreia nu avem aceste suspiciuni, a fost să ridicăm un zid şi să delimităm fizic cele două părţi ale UPU. Nu puteam pune paravane, perdele, care nu ar fi oprit propagarea virusului dintr-o parte în alta şi nici mişcarea pacienţilor şi a colegilor dintr-o parte în alta”, a explicat dr. Mihai Grecu.

Potrivit medicului, din faţa UPU există acces separat pentru targa ambulanţei în ambele părţi. De asemenea, în corpul separat al Clinicii de ortopedie din campusul Spitalului Judeţean a fost gândită o zonă pentru cei care sunt suspecţi de infectare cu COVID -19, până la confirmarea sau infirmarea testului. Dacă le vine testul pozitiv, aceştia sunt transferaţi la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara.

Dr. Mihai Grecu a mai menţionat faptul că activitatea UPU pentru urgenţele minore a scăzut până la aproape jumătate din fluxul anterior instituirii stării de urgenţă. “Numărul de urgenţe minore a scăzut semnificativ, aproape la jumătate din cât aveam până acum. Am rămas practic cu urgenţele majore, cu pacienţi imobilizaţi, cu cronici care se agravează. Colegii din UPU sunt la datorie, ca şi până acum. Avem o singură colegă confirmată cu test pozitiv şi suntem alături de ea”, a adăugat dr. Mihai Grecu. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *